Modelul Uruguayan

Modelul Uruguayan

Pornind de la motto-ul acestei tari: Libertad o muerte (Libertate sau moarte), se poate spune fara niciun fel de dubiu ca uruguayenii sunt un popor pragmatic, pentru care nu exista cale de mijloc. Cu alte cuvinte, filosofia lor de viata se bazeaza pe principiul totul sau nimic. Si este de inteles acest lucru intrucat Uruguayul si-a castigat greu independenta, in urma unor lungi siruri de razboaie, iar spre deosebire de alte state chiar au stiut ce sa faca cu ea…

In plan fotbalistic, acest pragmatism, completat cu o doza consistenta de profesionalism si daruire, le-a adus uruguayenilor 2 titluri mondiale (in 1930 si 1950), 2 titluri olimpice (in 1924 si 1928), 14 trofee Copa America (echivalentul Campionatului European) si trofeul Mundialito (in 1980), predecesorul actualei Cupe a Confederatiilor. Vorbim de un palmares impresionant, pentru o tara care numara aproximativ 3,5 milioane de locuitori in prezent si care a ramas in istorie drept cea mai mica tara care a castigat Cupa Mondiala.

Probabil ca multi se intreaba cum este posbil ca o tara asa mica sa aiba un palmares de invidiat. Raspunsul este unul foarte simplu: educatia.

In Uruguay totul porneste de la educatie si nu orice fel de educatie, ci una moderna, de calitate. Asa cum pe o fundatie solida se poate ridica o cladire impunatoare, tot asa prin educatie adecvata un om poate ajunge sa exceleze in orice domeniu. Nu e de mirare ca in 2009, Uruguayul a fost prima tara din lume care a implementat la nivel national programul OLPC (un laptop si internet wireless pentru fiecare elev si profesor din invatamantul gimnazial), fapt ce i-a adus in 2010 un bine meritat loc 60 in clasamentul Forbes al Celor Mai bune Tari in care sa faci Afaceri. Forbes a mers chiar mai departe si i-a laudat pe uruguayeni, pentru ca au reusit sa evite recesiunea prin aceste investitii majore in invatamant si infrastructura.

Fotbalul este si el o parte integranta a acestui sistem educational. Drept dovada sta scoala de fotbal uruguayana care conform presei sportive din Montevideo a exportat din 2000 pana astazi, 1414 jucatori la cluburi de pe toate continentele. Aceasta cifra este una uriasa daca ne gandim la aria de selectie a Uruguayului care este infinit mai mica comparativ cu a marilor rivale de pe continent, Brazilia si Argentina.

Cu toate acestea, in ultimii 20 de ani, la nivel de echipa nationala, Uruguayul nu a mai obtinut performantele din trecut, bifand doar o Copa America in 1997. Anul trecut insa, la Mondialul din Africa de Sud, sub comanda lui Oscar Washington Tabarez, nationala celesta a reusit un turneu final de exceptie, amintind fanilor de Generatiile de Aur ale lui Hector Scarone sau Oscar Miguez. Cu un lot echilibrat, alcatuit din jucatori cu experienta, aproape intrati in legenda precum Lugano, Abreu sau Forlan dar si din tineri talentati, de mare perspectiva cum sunt Muslera, Godin, Cavani sau Suarez, Uruguayul a demonstrat lumii intregi ca principala lor arma este forta grupului si ca pot juca de la egal la egal cu orice adversar, indiferent de numele acestuia. Astfel, locul 4, obtinut in final, dar si trofeele Balonul de Aur pentru Diego Forlan si Cel Mai Bun Capitan de Echipa obtinut de Diego Lugano, au reprezentat o rasplata bine meritata pentru imensul efort depus, dar si speranta ca in viitor astfel de performante vor fi cel putin egalate daca nu chiar depasite.

Sunt sigur, ca o astfel de atitudine nu poate fi decat benefica pentru fotbalistii urguayeni, recunoscuti pentru daruirea lor totala fata de echipa nationala, dusa la un nivel apropiat de cel al unui cult. Se vorbeste chiar de un adevarat ritual al jucatorilor primei reprezentative inainte de fiecare meci, si anume: in vestiar cand se echipeaza, mai intai imbraca shortul, jambierele, incalta ghetele, iar la urma isi pun pe ei tricourile celeste, intrucat cele 4 stele inscriptionate (care reprezinta cele 4 titluri castigate – 2 mondiale si 2 olimpice) atarna greu pe umerii lor, dar in acelasi timp reprezinta un blazon ce trebuie aparat cu orice sacrificiu. De aceea, pentru orice fotbalist din Uruguay este o mare onoare sa fie convocat la echipa nationala, indiferent ca este vorba de un meci oficial sau de unul amical. Iar o asemenea ocazie nu se poate refuza.

Iata de ce aceasta natiune merita toata stima si admiratia pentru efortul depus in incercarea de a fi mereu acolo sus, alaturi de numele mari ale fotbalului mondial. Chiar daca pentru unii nationala Uruguayul arata ca o echipa din perioada romantica a fotbalului, farmecul ei ramane unul aparte.

Si nu cred ca exagerez atunci cand spun ca, prin felul lor de a fi, uruguayenii, reprezinta un adevarat exemplu de urmat…

(Surse foto: wikipedia.org; fotopedia.com)